Despre Noi

Încă de înființare, în martie 2011, pe atunci mica noastră “antrepriză” METRIC MOTION, a devenit şi a rămas un partener de încredere al motocicliștilor români, în special al posesorilor de V-Twin. Începutul a fost unul ambițios, caracteristică ce ne definește şi în prezent şi pe care ne-o asumăm pentru viitor.

O pasiune, o idee, un calculator, multe nopți de nesomn, planuri, erori, învățăminte, întâlniri, toate acestea au reprezentat momentele frumoase ale începutului de drum. Prima perioadă din existenţa METRIC MOTION a fost caracterizată de prezenţa noastră pe piața de echipamente şi accesorii moto prin intermediul clasicului www.

In urmă cu patru ani ne-am extins din mediul virtual şi în cel real, prin deschiderea micii noastre “prăvălii”, locul unde ne materializăm în prezent pasiunea şi idea.

Daca la început ne desfășuram activitatea într-un spațiu de dimensiunea unei debarale, acum activăm în cadrul unui mic dar prietenos showroom pe care mare parte din voi l-ați şi vizitat. Anul 2017 este unul special în evoluția noastră pentru că vine cu două noutăți majore menite să ne diversifice serviciile oferite, totul cu un grad sporit de accesibilitate.

Prima noutate este reprezentată de lansarea acestui nou site, care va fi completat în cel mai scurt timp şi de magazinul on-line. A doua, şi poate cea mai importantă, este deschiderea service-ului moto autorizat RAR. Aici vă veți putea aduce “bidivii” pentru întreținere curentă, reparații şi de ce nu, puțin “jăratic” sub forma montării de accesorii de performantă. Punem astfel încă o cărămida la baza unui brand creat cu pasiune şi principii simple de respect pentru fenomenul moto în toata splendoarea sa.

Pe majoritatea dintre voi v-am cunoscut prin intermediul forumurilor de specialitate şi la întrunirile moto. Am “crescut” alături de voi de la an la an şi vă mulțumim pentru că ne-ați acordat un vot de încredere de care nu multe companii se pot bucura, mai ales în climatul economic actual. Va răsplătim acest vot, sau cel puțin încercăm, printr-o evoluție constantă astfel încât sa venim în întâmpinarea solicitărilor voastre mai rapid, mai eficient şi cu seriozitate şi profesionalism.

Fie că a fost vorba de consecvenţă în menținerea unor preţuri competitive, de îmbunătățirea de la an la an a bazei noastre de lucru sau de lărgirea permanentă a portofoliului pe care vi-l oferim, noi, cei de la METRIC MOTION, vă asigurăm de un parteneriat de lungă durată, bazat pe încredere şi respect reciproc.

Tell a friend and DARE TO MOTO !